
Pentru fiecare om există un “vârf” de performanţă, când este tânăr. Acesta este motivul pentru care unii sunt destul de circumspecţi când e vorba să înceapă antrenamentele de arte marţiale, considerând că timpul lor a trecut. Chiar dacă, în unele cazuri, rezultatele bune în competiţii sunt puternic influenţate de vârsta concurentului, există şi luptători cu rezultate deosebite, chiar dacă sunt mai mult în categoria “bătrâni”.
Dacă este vorba de exemple, sensei-ul nostru a revenit în competiţii, la aproape 10 ani de probleme de sănătate (operaţii la genunchi, recuperare etc.). A trecut de 45 de ani şi nimeni nu se aştepta să-l vadă din nou în concursuri. Problemele de sănătate nu au fost dintre cele mai uşoare şi nici nu mai este chiar la 18 ani. Plus că şi-a făcut “stagiul” prin competiţii în tinereţe, aşa că nu avea chiar atâtea motive să-şi dorească o revenire. Din fericire s-a întâmplat acest lucru şi, deşi a trecut de vârsta propice, domină competiţiile pe categoria lui de vârstă.
Dacă doreşti să intri în lumea artelor marţiale pur pentru competiţie, vârsta ar avea cu siguranţă o puternică influenţă. Aşa cum am spus, există oameni ce excelează chiar şi la “bătrâneţe”, dar majoritatea competitorilor îşi ating “vârful” la o vârstă fragedă.
Majoritatea însă ne antrenăm “de plăcere”. Eu cel puţin nu am fost prea interesată de competiţii, când aveam chiar vârsta bună, pur şi simplu pentru că aceste activităţi COSTĂ. Am ales deci să nu investesc bani în aşa ceva, mai ales că nu m-a atras neapărat ideea de a face acest efort financiar doar pentru o medalie şi o diplomă. M-am antrenat însă alături de colegii care concurau, doar că îi lăsam pe ei să concureze.
Mă antrenez pentru “mişcare”, pentru că-mi sunt dragi colegii din dojo, pentru că artele marţiale au fost un lucru benefic în toţi aceşti ani.
Am 32 de ani în acest moment, m-am reîntors în dojo după 5 ani de absenţă. E clar că nu mai sunt tânără (competiţional vorbind), am pierdut cam totul în ceea ce priveşte coordonarea tehnicilor, rezistenţă la efort, viteză de reacţie. Nu e chiar o problemă. Încă mă pot antrena şi recupera ce se poate.
“Cât mai repede”. Am anumite rezerve în ceea ce priveşte aducerea la karate a unor copii de 3-4 ani, deşi am văzut rezultate excelente şi în acest caz, mai ales dacă antrenamentele au fost adaptate pentru vârsta lor. Mi-aş trimite copilul în dojo pe la 5-6 ani, fără discuţii. Chiar dacă nu se va “lipi” de această pasiune a mea, măcar va ştii ce se întâmplă acolo şi-l va ajuta pe viitor.
Când e vorba despre noi, “bătrânii”, consider că nu contează chiar atât de mult. Pentru oricine mă întreabă “sunt prea bătrân?” răspund: “atât timp cât ai două mâini şi 2 picioare, nu eşti prea bătrân”. Caută un club de calitate şi DISTREAZĂ-TE!
Am deschis o discuţie pe această temă şi pe forum. Îţi poţi exprima acolo opinia şi oferi soluţii.Pentru aceasta este nevoie de înregistrare. E gratis şi durează 2 minute.


Servicii profesionale de web design, la preturi excelente.
Afla mai multe ...